Literatura > Poezie

atâţia copii se sinucid în oamenii mari

text: © Radu Herjeu

La dracu
Viaţa se duce
Viaţa se scurge
Vecinii de deasupra
S-au certat iar
Afară se-aud din ce în ce mai des
Sirene
Oamenii mor pe străzi, sub poduri, pe cheiuri,
În cimitire locurile se vând la suprapreţ,
Ne mai privim în ochi
Doar cât să nu înnebunim
În albiile secate se construiesc autostrăzi
Ne batem cu pietre cuvinte singurătăţi
Pe scări se coboară mai mult decât se urcă
Atâţia copii se sinucid în oamenii mari,
Ochii noştri, colecţie de monitoare
Împânzesc inutil împrejurimile
Ne-ascundem de noi
Câini nedresaţi ne caută prin râpe
Nu mai lăsăm nici urme
Pământul refuză să-şi mai aducă aminte de noi
În biblioteci nu mai sunt decât cărţi despre sex
Şi ce e rău în asta?
Oamenii se bulucesc să citească
Oamenii se bulucesc unii în alţii
Ceva, ceva o ieşi de-aici
Zilele se numără în fişicuri
Aramă, argint
Uneori aur, medalii de merit pentru
Bănuţul aruncat unui cerşetor
Ne căutăm disperaţi scuze, motive, circumstanţe atenuante
Pentru că trăim
În coşuri de gunoi, în maşini de tocat orgolii,
Cu aer condiţionat.
Furnalele au ucis primăvara
Iar oamenii i-au furat toate frunzele
Ca să-şi afume grotele
Fugiţi, energii negative!
Omorâm toţi copacii care au un sens
Şi ne crucim, ne sfinţim în continuu
Casele, zgomotul, magazinele, păcatele, prostia, trecutul, întunericul, copiii, televizorul, legea, tăcerile, drumurile, roşul din semafoare,
s-a interzis prin decret gânditul
La ochi, arm`!
Noi să fim sănătoşi!